Tensiunea arteriala

Tensiunea arteriala – numerele la care trebuie sa fim atenti

Tensiunea arteriala este unul dintre cele mai bune instrumente de verificare a starii de sanatate. Este un numar pe care il tinem minte si pe care il putem monitoriza constant. Tensiunea arteriala optimala este egala sau mai mica de 120/80 milimetri coloana de mercur (mm Hg), conform ghidului Societatii Europene de Hipertensiune.

In cazul in care valorile tensiunii arteriale sunt crescute, egale sau mai mari de 140/90 mm Hg, vorbim de hipertensiune arteriala, o afectiune care, netinuta sub control, creste riscul de infarct de miocard, accident vascular cerebral, insuficienta cardiaca, boala renala sau moarte subita.

Aproape unul din trei adulti are tensiune arteriala crescuta, informeaza expertii de la Harvard Medical School. In Romania, rezultatele preliminare ale studiului SEPHAR III, desfasurat de Societatea Romana de Hipertensiune, arata ca aproape jumatate (49,5%) dintre romanii cu varste cuprinse intre 18 si 80 de ani sufera de hipertensiune arteriala. Situatia este si mai ingrijoratoare in Bucuresti, sustin reprezentantii Societatii Romane de Hipertensiune, unde prevalenta bolii depaseste media nationala, adica atinge procentul de 50,6%.

Ce arata valorile tensiunii arteriale?

Tensiunea arteriala este inregistrata sub forma a doua numere. Primul numar sau tensiunea arteriala sistolica (maxima) este cel mai mare dintre cele doua si masoara presiunea in artere atunci cand inima se contracta. De obicei, in conditii de repaus fizic, aceasta valoare este mai mica de 140 mmHg.

Al doilea numar sau tensiunea arteriala diastolica (minima) masoara presiunea in artere intre contractiile inimii, atunci cand inima se relaxeaza si primeste o noua cantitate de sange. In conditii de repaus fizic, valoarea aceasta este mai mica de 90 mmHg.

Tensiunea arteriala creste odata cu varsta, din cauza faptului ca arterele isi pierd din elasticitate, din cauza acumularii pe termen lung a placii de aterom si ca urmare a complicatiilor bolilor cardiace si vasculare. De obicei, se acorda o mai mare atentie tensiunii diastolice intrucat reprezinta un factor de risc major pentru bolile cardiovasculare.

"O lunga perioada de timp, unii medici au considerat ca o tensiune sistolica mai mare de 140 ar putea fi tolerata la persoanele in varsta, insa ambele numere sunt la fel de importante", considera dr. Paul Huang, cardiolog la Spitalul General Massachusetts, afiliat cu Harvard Medical School.

Un nou numar spre care sa tintim?

In timp ce 140/90 continua sa fie limita valorilor tensiunii arteriale normale, un studiu publicat in noiembrie 2015 in New England Journal of Medicine arata ca scaderea tensiunii la aproximativ 120/80 poate aduce beneficii mai mari.

Studiul Systolic Blood Pressure Intervention Trial (SPRINT) a inclus 9,361 de adulti cu varste peste 50 de ani, care fie au avut hipertensiune arteriala, fie prezentau risc crescut de boli cardiovasculare. Subiectii au fost impartiti in doua grupuri. Primul grup a primit un tratament intensiv pentru a reduce tensiunea arteriala la mai putin de 120/80. Celalalt grup a urmat un tratament standard pentru a scadea valorile tensionale sub 140/90.

Dupa trei ani, cercetatorii au descoperit ca pacientii din primul grup au avut un risc de 25% mai mic de infarct de miocard, accident vascular cerebral sau deces cardiovascular, comparativ cu pacientii din cel de-al doilea grup. De asemenea, in randul pacientilor din primul grup s-au inregistrat cu 27% mai putine decese din orice cauza.

Rezultatele cercetarii confirma concluziile studiilor observationale si anume ca scaderea valorilor tensionale reduce riscul cardiovascular. In plus, analiza a aratat ca rata de reducere a riscului de infarct de miocard, accident vascular cerebral si deces este aceeasi la persoanele tinere, cat si la cele mai in varsta. "Prin urmare, nu se mai poate spune ca o tensiune arteriala mai mare este in regula in cazul persoanelor mai in varsta", explica dr. Paul Huang.

Cat de mult trebuie reduse valorile tensiunii arteriale?

Exista dezbateri intense privind tintele terapeutice la persoanele in varsta. De exemplu, cat de mult trebuie sa scada valorile tensiunii arteriale? O valoare sub 140/90 mmHg este suficient de buna sau trebuie reduse valorile cat mai aproape de 120/80 mmHg?

In opinia medicului cardiolog Huang, persoanele aflate in tratament pentru hipertensiune arteriala care au tensiunea sub 140/90 ar trebui sa discute cu medicul lor despre o eventuala reducere a valorilor tensionale. Desi reducerea tintelor terapeutice ar putea aduce beneficii suplimentare in micsorarea riscului de accident vascular cerebral si infarct de miocard, pot exista si aspecte negative. De exemplu, multe persoane nu vor sa ia in plus alte medicamente, fapt care creste riscul de renuntare la tratament. In general, pacientii refuza medicamentele suplimentare pentru ca le este teama de posibilele efecte secundare, cum ar dereglari de urinare, probleme de erectie, slabiciune, ameteala, insomnie, constipatie si oboseala. Un alt motiv ar fi ca intampina suficiente probleme in a-si monitoriza medicatia actuala.

Pe de alta parte, trebuie avut grija ca valorile tensionale sa nu scada prea mult. Acest lucru ar putea duce la “ameteli si stare de confuzie, mai ales atunci cand persoana se ridica brusc in picioare", considera dr. Huang.

Monitorizeaza-ti atent tensiunea arteriala

Studiul intareste mesajul ca pacientii trebuie sa fie atenti la mentinerea starii lor de sanatate si a valorilor tensiunii arteriale in limite normale. Reguli de baza care trebuie respectate:

Verifica tensiunea in fiecare luna si mergi la medic daca observi schimbari

Nu intrerupe tratamentul prescris. Hipertensiunea arteriala este o boala cronica, iar tratamentul trebuie luat toata viata, chiar daca valorile tensiunii arteriale devin normale sub tratament
Redu consumul de sare. "Nu trebuie sa elimini sodiul din alimentatie, dar trebuie sa fii atent la cantitatea de sodiu din alimente", spune dr. Huang. In general, incearca sa limitezi aportul de sodiu sub 2.000 de miligrame pe zi, ceea ce inseamna 1 lingurita de sare
Continua sa faci miscare regulat. "Activitatea fizica si pierderea in greutate pot ajuta la scaderea si mentinerea unei tensiuni arteriale sanatoase", conchide dr. Huang.

Cum masuram tensiunea arteriala?

Tensiunea arteriala poate fi masurata in cabinetul medicului de familie, al medicului de medicina muncii, dar si la domiciliu, prin automasurare. Potrivit reprezentantilor Societatii Romane de Hipertensiune, daca masuram tensiunea arteriala acasa trebuie sa facem mai multe masuratori, pentru a obtine o evaluare exacta a valorilor tensionale. Concret, se recomanda, timp de 3 zile consecutive:

  • 3 masuratori consecutive dimineata pana in micul dejun, la interval de cateva minute una de cealalta
  • 3 masuratori consecutive seara intre cina si culcare, de asemenea la o distanta de cateva minute una de cealalta
  • Masurarea tensiunii arteriale trebuie facuta in conditii de liniste si in pozitie sezand.

Invata sa-ti masori corect tensiunea arteriala


Diagnosticul de hipertensiune arteriala (HTA) se stabileste pe baza rezultatelor masuratorilor tensiunii arteriale (TA). De asemenea, cand ai fost deja diagnosticat cu HTA, medicul iti va recomanda sa-ti masori regulat TA acasa.

Este bine sa intelegi ca valorile tensiunii arteriale variaza de la un moment la altul si sunt influentate de pozitia corpului, respiratie, starea emotionala, practicarea miscarii fizice si somn. Tensiunea arteriala are cel mai mic nivel atunci cand dormi si creste cand esti agitat, stresat sau cand faci miscare. Aceste cresteri temporare ale tensiunii arteriale sunt normale si nu reprezinta motiv de ingrijorare, insa pot afecta acuratetea rezultatului masuratorilor.

Pasi pentru o masurare cat mai corecta a tensiunii arteriale

Atunci cand iti masori singur tensiunea arteriala, modul in care te pregatesti pentru test, pozitia bratului si alti factori pot influenta rezultatul masuratorilor in proportie de 10% sau chiar mai mult, sustin expertii de la Harvard Medical School. Aceasta modificare a rezultatului este importanta intrucat poate duce la erori de diagnostic si, prin urmare, si de tratament. 

Tensiunea arteriala este compusa din doua numere, afisate unul sub altul. Primul numar reprezinta tensiunea sistolica, adica nivelul presiunii in artere atunci cand inima se contracta si pompeaza sange. Cel de-al doilea numar este tensiunea distolica si reprezinta nivelul presiunii in artere atunci cand inima se relaxeaza si primeste o noua cantitate de sange.

Cand iti masori tensiunea arteriala, este extrem de important sa inveti tehnica potrivita de la medicul de familie sau medicul cardiolog care te monitorizeaza. De asemenea, roaga medicul sa te ajute sa alegi un tensiometru potrivit si sigur, astfel incat rezultatele sa fie cat mai corecte si relevante.

Reguli pentru masurarea corecta a tensiunii arteriale: 
•    Nu consuma o bautura care contine cafeina si nu fuma cu 30 de minute inainte de testare
•    Stai linistit timp de cinci minute inainte de inceperea testului
•    In timpul masuratorii, stai asezat pe scaun cu picioarele pe podea si bratul sprijinit pe o masa, astfel incat cotul sa fie aproximativ la nivelul inimii
•    Partea gonflabila a mansetei tensiometrului ar trebui sa acopere complet cel putin 80% din brat, iar manseta trebuie sa fie pusa pe pielea goala, nu peste un tricou. Pozitioneaza manseta la 2 cm deasupra plicii cotului
•    Nu vorbi in timpul masuratorii si nu misca bratul
•    Masoara tensiunea arteriala de doua ori, cu o scurta pauza (1 minut) intre masuratori. In cazul in care exista o diferenta de 5 milimetri coloana de mercur (mm Hg) sau mai mult intre cele doua rezultate, fa o a treia masuratoare.

Exista si situatii in care poti adapta regulile de mai sus. De exemplu, daca te simti ametita cand te trezesti dimineata sau atunci cand te ridici brusc, ar trebui sa faci doua masuratori: una cat timp stai intinsa in pat si a doua, imediat ce te-ai ridicat, stand  in picioare, pentru a vedea daca valorile se schimba la trecerea de la o pozitie la alta. Afla de la cu medic cum sa faci aceste masuratori si care este valoarea TA care semnifica ceva in neregula.

Diagnosticul de hipertensiune arteriala (HTA) se stabileste pe baza mai multor masuratori
Daca ai o tensiune arteriala peste 140/90 mm Hg inseamna ca ai hipertensiunea arteriala, o afectiune care, netratata, poate conduce la complicatii serioase, precum infarct de miocard, accident vascular cerebral, insuficienta cardiaca, boala renala sau moarte subita.

Avand in vedere fluctuatiile tensiunii arteriale pe parcursul zilei, medicul rareori stabileste diagnosticul de hipertensiune arteriala pe baza unei singure masuratori. De obicei, este nevoie de cel putin doua masuratori, efectuate la un interval de cateva saptamani. Fac exceptie de la aceasta regula cazurile in care medicul observa ca tensiunea arteriala este foarte mare, peste 180/110 mm Hg. In general, o tensiune arteriala atat de ridicata necesita tratament imediat. 

De asemenea, se recomanda masurarea tensiunii arteriale la ambele brate cel putin o data, deoarece valorile inregistrate intr-un singur brat (de obicei dreapta) pot fi mai mari decat in cealalt brat. Un studiu publicat in American Journal of Medicine in 2014 a evidentiat diferente considerabile, de aproximativ 5 mmHg, intre valorile tensiunii arteriale de la un brat la altul, fapt care poate conduce, asa cum am mai spus, la stabilirea unui diagnostic gresit.

In general, cand tensiometrul arata valori intre 160/100 mm Hg si 179/109 mm Hg, se recomanda o noua masuratoare dupa doua saptamani, in timp ce tensiunile intre 140/90 mm Hg si 159/99 mm Hg trebuie repetate la patru saptamani. 

Persoanele cu valori intre 120/80 mm Hg si 139/89 mm Hg ar trebui sa repete masuratoarea in termen de patru pana la sase luni, iar persoanele cu valori mai mici de 120/80 mm Hg, ar trebui sa-si masoare tensiunea arteriala cel putin o data pe an. 

sursa: www.reginamaria.ro