Victoriile vaccinării in istoria medicinei

Istoria modernă a medicinei ne oferă prin vaccinare o emoţionantă pildă de victorie a inteligenţei umane împotriva bolii, pentru perfecţionarea și ocrotirea sănătăţii publice.

Așa cum consideră specialiștii în domeniu, vaccinarea este un principiu și un procedeu general aplicabil în profilaxia bolilor contagioase. Vaccinarea ca metodă de profilaxie și uneori tratament în bolile contagioase își confirmă eficacitatea de peste două secole. Efortul omenirii împotriva infecţiilor este vechi.

Eficienţa vaccinării ca metodă profilactică a înscris în istoria civilizaţiei umane cele mai glorioase pagini. În etapa actuală nu mai putem ignora sau respinge vaccinarea ca metodă profilactică, ci doar semnala unele imperfecţiuni în prepararea agentului vaccinal sau un raport disproporţionat între efect-beneficiu și risc uman.

Termenul de „vaccin” (cu rădăcini din limba latină, „vacca” – vacă) a fost introdus în știinţă de Louis Pasteur (1822-1895), în cinstea realizării lui Edward Jenner (1749-1823), medic și naturalist englez. Jenner a reţinut observaţia că mulgătorii de vaci din Anglia nu se temeau de variolă, considerându-se imuni pentru că suferiseră de vaccina vacilor. S-a stabilit mult mai târziu că această boală provoca o imunitate încrucișată pentru variolă.

Fără să cunoască agentul cauzal al variolei, dar pornind de la observaţia pe care am menţionat-o, Edward Jenner efectuează la 14 mai 1796 prima vaccinare anti-variolică, arătând că inocularea materialului patologic din pustulele bovinelor bolnave de vaccină nu provoacă la om decât leziuni ușoare și trecătoare, dar îi conferă individului respectiv rezistenţă solidă faţă de variolă.

În domeniul epidemiologiei și al vaccinologiei, două nume strălucesc între geniile creatoare românești: Victor Babeș și Ion Cantacuzino. Cel din urmă a iniţiat și realizat vaccinarea antiholerică a trupelor românești din Bulgaria, prevenind întinderea epidemiei în ţară.

Ion Cantacuzino a contribuit decisiv la dezvoltarea școlii românești de microbiologie, epidemiologie și imunologie, fiind creator al Institutului de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”, care în anii săi de glorie asigura, împreună cu Institutul „Victor Babeș”, întreaga producţie de seruri și vaccinuri pentru programul naţional de vaccinare al ţării. Laboratorul de medicină experimentală și apoi, din 1921, Institutul „Dr I. Cantacuzino” a reprezentat în istoria medicinei românești cea mai de prestigiu instituţie și centrul de formare a zeci și zeci de personalităţi – mândrie a medicinei românești.

Ion Cantacuzino a început în 1904 prepararea serului anti­streptococic, în Laboratorul său de medicină experimentală. În 1912 a elaborat o metodă de producţie rapidă a unor mari cantităţi de seruri și vaccinuri și a început prepararea vaccinurilor anti­tifoidic și antiholeric. Așa au fost asigurate vaccinurile necesare uriașei campanii de vaccinare antiholerică prin care s-a jugulat epidemia care izbucnise în 1913 printre soldaţii români aflaţi în Bulgaria, epidemie care nu s-a putut întinde pe teritoriul României. Cantacuzino stăpânea atât de bine, ca savant, domeniul epidemiologiei și acţiunile vaccinului preparat în laboratorul său, încât a hotărât vaccinarea trupei în plin mediu epidemic, contrar opiniei de atunci, care spunea că nu este indicată vaccinarea în mediul respectiv. În plus, în plină epidemie, aflat în Bulgaria ca medic militar, conducând acea campanie de vaccinare în calitate de șef al direcţiei antiepidemice din cadrul armatei, Cantacuzino și-a injectat vaccinul și a urmărit efectele lui. Acţiunea a reușit, protejând România, la întoarcerea trupelor din Bulgaria, de o ucigătoare epidemie de holeră. Această vaccinare antiholerică în masă, fără precedent în analele epidemiologiei, a fost apreciată ca originalitate și denumită „marea experienţă românească în domeniul epidemiologiei”, acţiune care a furnizat documente epidemiologice de o valoare considerabilă, capabile să rivalizeze cu cele mai frumoase experimente care au fost făcute într-un laborator.

„CEL MAI VAST PROGRAM DE MEDICINĂ PREVENTIVĂ ȘI PROFILAXIE”


Ca om de știinţă, Ion Cantacuzino a acţionat în două direcţii principale, reguli de aur în epidemio­logie:
  • măsuri împotriva sursei de infectare: bolnavii și rufăria lor,
  • începutul vaccinării întregii armate și a unei părţi din populaţie.
După cum spuneam, deși până atunci în domeniul epidemiologiei nu se recomanda vaccinarea în plin mediu epidemic, Cantacuzino a început și realizat întregul program de vaccinare a trupei în Bulgaria și a unei părţi din populaţie în ţară, cu vaccinul preparat în laboratorul său din București și în cel al lui Babeș. A fost un efort uriaș al medicilor, de vaccinare și de supraveghere epidemiologică prin laboratoarele regionale de bacteriologie. Epidemia a fost stinsă în câteva săptămâni, ferind ţara de un flagel înfricoșător.

Sursa: www.viata-medicala.ro/
Autor: PROF. DR. BENONE DUŢESCU